“Cele mai bune indicii despre caracterul cuiva sunt: cum trateaza pe cei care nu-i fac niciun bine si cum trateaza pe cei care nu pot riposta.”

Caracterul este considerat de unii cel mai de pret lucru pe care il detinem ca indivizi. Se presupune ca tocmai caracterul ne diferentieaza pe noi de mase si de multime. Caracterul este ceea ce ne pune pe noi, doar pe noi, in lumina reflectoarelor. Interesant este atunci cand caracterul iti este privit prin prisma CV-ului. Personal, mai mult decat profesional. Liste, peste liste, cum le numesc unii si cum le urmaresc ei. Usually, I enjoy that.  But still …

“Vezi o multime de barbati destepti alaturi de femei mai putin destepte, insa mai rar vezi o femeie desteapta langa un barbat care nu este inteligent.“ 

Citatul acesta m-a atras instant dintr-o lista cu zeci, sute astfel de citate. Cred ca este valabil si in cazul fetelor, pentru mine cel putin. Trec in fiecare zi pe langa persoane pe strada si rar ridic privirea din orizontul meu “vesel” si zambesc cuiva. Ce se intampla atunci cand orizontul este indreptat inspre un anumit punct cardinal, o anumita persoana? Schimbi oare busola? Sau te indrepti spre el?

“Judeca-ti succesul dupa lucrurile la care a trebuit sa renunti pentru ca sa-l obtii.”

Imi place sa obtin lucrurile pe care mi le doresc indiferent de pret. Nici nu consider lucrurile la care se presupune ca renunt a fi un pret. Si undeva am citit “Everybody has a price. What’s yours?” (da, te-ai recunoscut. BBM Status) I am always with the checkbook open. Although, I am afraid for the moment I will give someone a blank check.

“Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa te simti ca si tu poti deveni mare. “

Imi plac persoane ambitioase, imi plac persoane cu caracter si cu principii, in oarecare masura. Trebuie sa stie cum sa se puna in valoare si cum sa se protejeze. Cu atat mai mult respect pasarile Phoenix care posedă proprietatea de autoincendiere periodică și regenerarea din propria cenușă. Si intotdeauna renasc mai puternice, mai mature si …

“A-ti arata ura si mania prin cuvinte sau prin gesturi e degeaba, e primejdios, e imprudent, e ridicol, e trivial.

“Cuvintele sunt cele mai bune arme” imi spunea mama cand eram mic. Si am inteles pe deplin acest lucru. Cat rau pot face niste cuvinte si ce ma bucur ca mereu sunt cel ce le foloseste. Oare? Da da, asa se presupune. Asa spune lumea. Dar in acelasi timp, tot cuvinte pot sapa un tunel, gasi o usa sau trece peste zidurile ridicate de alte persoana, pentru ca acest cuvinte sunt impinse de o perseverenta enorma. Cel putin asa scria intr-un fragment, citit nu demult, de o persoana dintr-o carte primita cadou.

“Pasiunea e tot ce poate fi mai interesant, caci in ea totul e neprevazut, iar purtatorul ii este victima.”

De curand o persoana mi-a facut o lista cu lucrurile pe care “de astazi” voia sa le faca. Mi s-a parut o idee foarte tare! Bine, cat va fi capabila acea persoana sa le si duca pana la capat, nu stiu si va trebui sa fiu pe faza sa observ. Mi se pare ca a mentionat si acest lucru in discutie. Interesul surprinzator al unor persoane poate fi incredibil de interesat. Vezi cum se invarte in jurul unei cozi si totusi nu pune nicio intrebare concreta. E distractiv! Lucrurile sunt facute pentru a fi simple. Vrei ceva? Intreaba.

“Invidia este fireasca omului; totusi este un viciu si in acelasi timp o nefericire.”

Nu des mi se intampla sa apara acest sentiment strain, nici macar in jurul meu, cu atat mai mult in interiorul meu! “Never say never” imi spunea de obicei lumea din jurul meu si acum trebuie sa ma inclin in fata lor si sa le dau dreptate. Invidia a cucerit teritoriu, pas cu pas, in ultimile 43 zile. It is so strange, it’s have been a long period of time since the last time I have ever …

“Nu iti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine. “

Intotdeauna am sustinut ca exista un timp pentru orice si acum este timpul pentru ce este timpul acum. Mereu am crezut ca totul se poate valorifica intr-o clipa si doar clipa conteaza. Ce se intampla atunci cand timpul un obstacol din toate punctele de vedere, dar absolut toate?

“Viata n-are decat un singur farmec: farmecul jocului. Dar daca ne lasa nepasatori castigul sau pierderea?”

“Jocul este joc indiferent cu cine il joci.” “Jocul nu poate fi pierdut.” “Nu te juca legat la ochi.” “Alege cu grija cu cine te joci. Te poti arde.” . Cateva dintre propriile reguli. Le-am incalcat pe toate. Si le calc zilnic incontinuare.

A visa inseamna a crea. O dorinta este o chemare. Sa construiesti o himera inseamna sa provoci realitatea.

Cum sa nu visezi seara? Sunt tare curios cat de mult trebuie sa te lovesca ceva incat sa nu mai visezi? Eu, cel putin, ador sa visez si ador sa pun capul pe perna pentru a-i da sansa mintii si ego-ului sa viseze ce nu sunt in stare sa ii ofer in timpul zilei. Problema apare in momentul in care dorinta din vis se tranforma in “himera” in viata de zi CU zi.

“Cu rochia ei de seara, cu stralucirea si dorinta de a placea, in femeie a licarit un pic curtezana. “

Este interesant sa vezi in spatele valului pus pe fata de o anumita persoana. Si este si mai provocator sa ti se puna si altul si altul si altul in cale. Doar, doar sa nu pot eu ajunge acolo in spatele tuturor mastilor. Ce inversare de rolurile, de situatie. Multe zambete pe fetele unora acum. It is my turn now. It is mine ..

“Perseverenţa este rezultatul unei simple alegeri, aceea de a continua.”

Nu exista un drum corect sau unul incorect. Tot ce trebuie sa faci este sa ridici de fiecare data privirea din pamant si sa te uiti in sus si sa iti spui “Se poate” si sa mergi mai departe. Indiferent ce ti se spune.

Ce este greu? A se cunoaste pe sine. Si ce este usor? A da altora sfaturi.
Cea mai obisnuita minciuna este aceea pe care ne-o spunem noua insine.
Masca pe care unii oameni si-o pun poate fi mai esentiala si mai adecvata fiintei decat fata pe care o au.
Dezvata-te sa respecti fatada, pana ce n-ai vazut interiorul pentru ca el conteaza.
Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa te simti ca si tu poti deveni mare.

Se pare ca usor usor am intrat si in anul 2010.  Ok, o sa sar peste introducere si peste textele tipice de inceput de an pentru ca mi se par inutile. Am realizat la ce a folosit blogul acesta; pe langa folosirea lui in anumite scrisori de argumentare. Timp de un an de zile, mai rar sau mai des am scris pe el ce simteam pe moment iar acum citind in urma, e ca si cum as vedea un film cu actiunile si sentimentele mele pe parcursul anului ce a trecut.  Si nu a fost un an linistit si lipsit de evenimente. Nu pot sa mint, e placut. E chiar placut. Realizezi in felul acesta ce au insemnat anumite momente, atunci pe moment, in focul evenimentelor si ce lipsite de importanta si putere sunt ele acum.

Si nici acum nu inteleg ce a avut postul despre constiinta in el. Si acum ma uit la comentarii si la discutiile despre el si parca am senzatia ca toata rautatea din mine s-a concentrat in tastele ce au scris acel articol. Si oare, a banuit cineva cu adevarat ce am vrut sa imi scriu mie acolo? A banuit oare cineva ca nu era vorba de viitor desi timpul verbelor lasa sa se inteleaga acest lucru ci doar de o recunoastere inevitabila a trecutului? A lucrurilor pe care le-am facut pana in acest punct si ca “cadavrele” nu erau oamenii pe care aveam sa ii pierd in viitor ci oamenii de care m-am despartit in momente in care ei credeau ca totul e ok? Desi foarte bine ascuns in sufletul mea crestea dorinta arzatoare de a merge mai departe, de a ma dezvolta, indiferent de cost? Nu, atunci sa inteleg ca toate comentariile aduse la acel articol sunt nule?

Nu pot sa zic acum, mintindu-ma si pe mine si pe ceilalalti ca nu sunt multumit de modificarile produse si de schimbarile pe care am reusit cu o vointa de otel sa mi le aduc insumi. Multumit e oarecum destul de mult. Multumit pe moment pentru ca stiu ca eu pot mai mult si sunt dispus sa lupt in continuare pentru a progresa. Cea mai mare temere a mea? Plafonarea. In schimb anul trecut mi-a oferit sansa prin lungi discutii sa ma faca oarecum sa realizez ca desi unii oameni pot disparea din peisaj nu trebuie sa dispara din tine, mai ales persoanele care au insemnat ceva. Sunt intr-un fel convins ca desi eu eram bucuros de faptul ca nu sunt afectat si sunt cel ce intoarce spatele si merge cu pasi mari si cu spatele drept in necunoscutul pe care doream sa il cuceresc nu ar trebui sa uit ca in spate lasam mereu persoane pe care le-am ranit si poate le ranesc si acum. Nu inteleg de ce am simtit nevoia sa ma mandresc fata de propria mea persoana ca pot pleca fara sa clipesc si fara sa privesc inapoi? De ce cand a fost cazul sa fiu nevoit sa fac din nou acest lucru am fost incapabil?

Tot nu pricep de ce nu vreau si nici nu pot sa regret ce am facut. Mi-as dori sa pot spune si eu in unele cazuri ca imi pare rau si ca regret ce am facut, ce am zis, ce am facut lumea din jur sa treaca prin sau orice altceva. Si chiar sa insemne ce spun, adanc in sufletul meu. Dar mereu predomina la mine sentimentul ca daca sunt ok cu ce sunt acum inseamna ca tot ce am facut in trecut a fost necesar sau sentimentul ca niciodata nu trebuie sa regreti ce ai facut pentru ca in acel moment ai avut o decizie de luat: sa faci sau sa nu faci. Si daca ai ales sa faci un lucru inseamna ca sigur ai avut si motivele ce te-au determinat sa faci acest lucru.  Nu regret nimic din anul ce a trecut desi acum, cand ma uit in stanga mea si in dreapta vad ca sunt persoane care acum ceva timp le consideram niste persoane groaznice. Unde sunt persoanele celalalte? Alte persoane pe care le-am pierdut din cauza drumului? Si de ce acum simt totusi ca a fost mai bine sa urasc o persoana inainte de a realiza cat de valoroasa este?

Pentru ca poate este mai bine asa. Pentru ca asa drumul este altfel. Nu este drumul tipic, care incepe cu calitatiile si ajungi sa ii vezi defectele; este cel atipic in care incepi cu defectele si cu ura si ajungi usor usor sa trimiti la plimbare norii care iti intunecau gandirea si sa realizezi ca nu e totul asa rau si ca acea, acele persoane au si calitati. Si asa totul devine de la inceput altfel. Probabil ca aceasta concluzie se poate aplica si la intrebarea de mai sus.

Realizez ca am tot folosit acest blog doar ca o modalitate de a-mi pune mie insumi intrebari pentru a ma face sa realizez importanta anumitor lucuri ori de a sublina greseli sau de a recunoaste ce nu doresti altfel nu as recunoste nici sub tortura. Cred ca niciodata nu mi-a trecut prin cap sa imi fac blog pentru altceva in afara de a-l transforma intr-un jurnal. Da, un jurnal public are si unele avantaje. Ca poti transmite intr-un mod indirect persoanelor din jurul tau, care daca te cunosc pot citi si printre randuri, ceva ce nu ai avea curaj altfel sau fata in fata.  Sper ca acele persoane sa citeasca si acum …

Tragand linie dupa ultimile 12 luni pot spune ca au fost unele dintre cele mai interactive, distractive, provocatoare si satisfactiile aduse pe toate planurile au fost enorme. De aceea, am sa repet ce am scris si mai sus, fiind multumit de aceste lucruri nu pot sa regret nimic. Vreau sa traiesc cu senzatia ca a fost bine ce am facut si ca am avut motivele care la acel moment m-au convins. Si aici ma refer la tot, absolut tot ce am facut anul trecut.

Why sometimes I feel that I am surrounded by ice?

]]> http://nestian.wordpress.com/2010/01/04/mmx-xmm/feed/ 3 Alexandru Nestian 02116_smoothasice_2560x1600 http://nestian.wordpress.com/2009/12/08/knowing-me/ http://nestian.wordpress.com/2009/12/08/knowing-me/#comments Mon, 07 Dec 2009 22:08:35 +0000 Alexandru Nestian http://nestian.wordpress.com/?p=338 ]]> Fur si eu un post de pe blog-ului Piticului Atomic aka Mara aka 0010001101 pentru ca mi s-a parut foarte tare si intrebarile diverse si funny

Cat e ceasul?
23:58
Numele tau este?
Alex
Porecla?
Nesti, Bobby, Bobbic, Alex
Ai tatuaje?
Oarecum
Culoarea ochilor?
Caprui
Locul in care te-ai nascut?
Pitesti
Mancare favorita?
Orice friptura
Ai fost vreodata in USA?
Yep
Ai infasurat vreodata pe cineva cu hartie igienica?
Oh yes
Ai iubit pe cineva atat de mult incat sa-ti vina sa plangi?
Din pacate da
Ai fost implicat in vreun accident de masina?
Da, de doua, fara victime umane
Crutoane sau bacon?
Crutoane
Zi favorita din saptamana?
Lunea
Restaurant favorit?
Tratoria Il Calcio
Ce sport iti place sa urmaresti?
Fotbal
Bautura favorita?
Whisky
Inghetata favorita?
Delta BEST
Walt Disney sau Warner Bros?
Walt Disney
Restaurant fast food favorit?
Dristor Kebab sau Iskender
Ce culoare are dormitorul ta?
Alb cu Gri
De cate ori ai copiat la vreun examen?
Intreaba-ma de cate nu am copiat
In care magazin ai fi cheltuit toti bani de pe card?
Massimo Dutti
Ce faci de obicei cand te plictisesti?
Xbox sau Carte
La ce ora mergi la culcare?
Intre 3 si 4 dimineata
Ce program tv nu pierzi niciodata?
None
Ultima persoana cu care ai luat masa la restaurant?
Prietena
Ce asculti in momentul asta?
Margineanu : A fost o data
Care e culoarea preferata?
Negru
Mare sau lac?
Mare
Cate tatuaje ai?
None, oarecum
Ai ramas vreodata fara benzina la masina?
Din fericire nu
Ce preferi pisica sau catel?
Niciunul
Ce anotimp preferi: vara sau iarna?
Toamana
Esti solo?
Nu
Esti indragostit de cineva?
Da
Cit e ceasul?
00:02

Colours of Fall

Imaginati-va ca de o data nu mai traiti in Romania; de fapt imaginati-va ca Romania nu mai exista (well, nu e o idee rea asta) si ca traim cu toti intr-un viitor postapocaliptic. Cativa mai norocosi dintre noi reusesc sa fuga din Europa distrusa in intregime si sa ajunga in Panem, cunoscuta i.c (inainte de cataclism) ca America de Nord.

Pana acum totul bine si frumos, nu? Living the american dream? Pana cand la urechile tale ajung 2 cuvinte: Jocurile Foamei. 25 adolescenti sunt “recrutati” a.k.a aruncati intr-o lupta pe viata si pe moarte. Si asta nu e tot: totul este televizat (Death Race si Gamer, va suna cunoscute?) pentru audienta. Regula numarul 1: doar unul poate supravietui, doar unul se poate intoarce acasa faimos, bogat si … viu?!

Ce v-am povestit acum este povestea primului volum din seria Jocurile Foamei pentru a va face sa prindeti gustul cartii. Surpriza vine acum: Editura Nemira ofera cadou 2 carti din volumul al doilea din seria Jocurile Foamei, intitulata “SFIDAREA” ce ne ofera continuarea povestii lui Katniss si Peeta. Aceste 2 carti sunt pentru voi, pentru cititorii mei

2 simple intrebari pentru voi:

• Cine a scris cele doua (momentan) carti din seria “Jocurile Foamei?”
• De la ce premiza pleaca a doua carte? Cum au reusit Katniss si Peeta sa SFIDEZE pentru prima oara in istorie regulile impuse de Capitoliu?

Stiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu!
Frumusetea scapa cuvintelor care vor s-o cuprinda.
Speranta este toiagul indragostitilor.
There are three constants in life: change, choice and principles.

Incep usor usor sa imi amintesc ce sentiment placut era anul trecut cand scriam pe blog si chiar incercam sa imi pun exact gandurile aici. Nu spun ca nu a avut si parti rele acest lucru dar consider ca a avut mai multe parti bune. Acum ma simt din nou la fel, am acelasi entuziasm de a scrie pe blog, pe care si acum il consider fix un jurnal privat/public, in care sa pot spune anumitor lucruri pe nume.

Ultima saptamana mi-a oferit sansa sa privesc problemele trecutului si din postura de outsider, mi-a oferit sansa de a le putea privi si de pe partea opusa a baricadei. Chiar imi doream acest lucru, era momentul pentru ca pentru prea mult timp am refacut greselile trecutului, greseli pe care mi-am jurat sa nu le mai fac si la facultate. Pentru ca pentru prea mult m-am lasat orbit de lucruri din afara. Nu zic ca a fost bine sau a fost rau. A fost cum a fost doar ca acum a fost momentul in care a trebuit sa nu mai ascund in spatele cuvintelor neadevarate si a gesturilor complet nelalocul lor si sa stau alaturi de persoana si pur si simplu, sa vorbesc. Atat, sa vorbesc.

Sunt foarte bucuros ca am reusit sa pun cartile pe masa. Pentru ca am aflat lucruri ce trebuiau aflate acum multisor timp, lucruri pe care nu vroiam sa le aud dar si foarte multe lucruri pe care mi-as fi dorit sa le aduc acum ceva timp. Dar mai bine tarziu decat niciodata. Acum chiar pot spune ca tot ce s-a intamplat la sfarsitul anului I a fost poate pentru binele mele. Totul anul trecut m-a invatat foarte multe. M-a invatat sa apreciez altfel anumite persoane si munca lor, am invatat sa muncesc mult mai mult decat as fi crezut ca voi fi nevoit. De asemenea si ultima saptamana m-a invatat foarte multe.

Am invatat acum ca asa este cel mai bine in orice situatie. Am inteles ca este excelent sa poti spune persoanei in fata direct adevarul fara sa te invarti in jurul cozii, sa ii spui ce crezi si ce simti. Sansele cresc considerabil. Am realizat ca vorbitul direct in fata unei persoane nu era asa de infricasator precum il credeam.

Am ales sa experimentez saptamana, sa incerc tot felul de nazbatii pe care in trecut am refuzat sa le fac. Nu stiu de ce acum povestea este alta si nici nu stiu cum va continua povestea pentru ca pentru prima nu mai vreau sa stiu. Am vrut sa incerc in loc sa renunt. Lucru cu care poate eram obisnuit prea mult in trecut. Dar trebuie sa recunosc acum, ca imi este frica de momentul in care va trebui sa ma decid, sa ma decid ca e momentul sa aflu in ce directie s-o apuc. And yet again, for the first time, the decision is not mine to take. I am just a pawn in front of the Queen, in front of her. Just a pawn. So dear Queen, what would the pawn’s fate be?

The Gate of Life

]]> http://nestian.wordpress.com/2009/11/14/queen-takes-down-the-pawn/feed/ 0 Alexandru Nestian The Gate of Life http://nestian.wordpress.com/2009/11/06/incercari-esuate/ http://nestian.wordpress.com/2009/11/06/incercari-esuate/#comments Fri, 06 Nov 2009 15:51:09 +0000 Alexandru Nestian http://nestian.wordpress.com/?p=314 ]]>

Un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec.
Perseverenţa este rezultatul unei simple alegeri, aceea de a continua.
Dacă nu există încredere deloc sau aproape deloc, nu există fundaţia pentru o reuşită de durată.

Am stat destul de mult timp pentru ca gasi un titlu pentru acest post si inca nu am reusit, asadar “incercari esuate” nu este decat poate un titlu provizoriu. A inceput si anul universitar, yey, ce bucurie. Cu el s-au schimbat multe lucruri din viata de zi cu zi. Lume a plecat, lume a venit. Ca de obicei, nu am privit o secunda inapoi pentru ca sunt de parere ca e mult mai bine sa nu traiesti cu regretul clipei de ieri ci cu visul clipei de maine.

Problema se pune cand trebuie sa iei totul de la capat. Si stii ce vrei, stii ca e cel mai bun lucru care ti se poate intampla acum. Stii toate astea dar totusi nimic nu pare sa mearga cum ti-ai dori. E simplu la inceput, incepi sa te gandesti ce ar fi daca. Apoi faci acel ceva, aruncandu-te de in apa legat la ochii, fara sa stii nimic, pur si simplu din aceea dorinta nebuna de a fi alaturi de acel cineva. Si surpriza. Nimeresti fix in singura stanca din apa si faci POC

Dar nu e nicio problema, te ridici, te chinui sa ajungi la mal si o iei de la capat. Zi de zi incerci sa te intreci pe tine, sa iti intreci asteptarile si puterile. Desi esti constient ca totul este impotriva ta, nu iti doresti in ruptul capului sa renunti. De ce? La intrebarea fiecare are raspunsul lui. Poate pentru ca pur si simplu nu vrei sa cedezi pentru ca ai acel sentiment care te impinge sa continui, pentru ca stii ca daca reusesti sa eviti aceea stanca din apa totul va fi mai bine decat ti-ai putea imagina. Raspunsul meu? Pentru ca simt ceva. Acel ceva.

Nu exista un drum corect sau unul incorect. Tot ce trebuie sa faci este sa ridici de fiecare data privirea din pamant si sa te uiti in sus si sa iti spui “Se poate” si sa mergi mai departe. Indiferent ce ti se spune. Si niciodata, dar niciodata nu iti lasa trecutul sa iti afecteze viitorul pentru ca e cea mai mare greseala pe care o poti face. Trecutul e trecut, frumos, simpatic dar a trecut. Lupta pentru aceea persoana, pentru ca nu se stie cand acest sentiment se poate intoarce.

Asadar, la mine viitorul inainte inseamna perioada de trei luni ce urmeaza. Niciodata nu mi-am facut un plan de bataie, cu puncte sau ceva. Acum am inceput deja sa ma gandesc la vreo patru sau cinci miscari inainte. Da, probabil multi o sa spuneti “da da, si eu faceam asta de acum doi ani” poate, si ma bucur pentru voi; pentru mine in schimb e ceva foarte important, aceasta schimbare. Este o schimbare si faptul ca pentru prima data in mult timp vorbesc direct pe blog si nu mai vorbesc despre situatii ipotetice sau generale, in spatele carora ma ascundeam. Poate ce fac acum este o scapare sau poate nu, o sa aflu maine cand vor realiza ca am scris asa aici.

Acum bineinteles, ca dupa ce am realizat f repede ce am scris mai sus, fac iarasi trecerea de la mine la voi. Si iarasi imi exprim parerile in intrebari adresate voua, la care (btw) niciodata nu primesc niciun raspuns. Va vedeti urmatorii 3-4 ani asa de bine schitati incat sa stiti ce vreti exact sa faceti si la ce moment? V-ati pus uneori in postura in care sa stiti ca peste 3 luni vreau sa fac asta, dupa inca 3 luni sa stiu ca am terminat lucru Y si apoi sa ma apuc neaparat de X care o sa ma ajute la primul lucru inceput? Si acum vorbesc f general, ce vreau sa spun de fapt, este ca sa stiti pana la ultimul detaliul ce are sa se intample! Stiu mai bine ce vreau sa fac in urmatoarele trei luni mai bine decat ce vreau sa va explic prin postul asta. Am luat-o razna, clar!

Asa, hai s-o luam de la inceput. Sunt curios cati dintre voi, iar aici ma refer la voi voi, cei tineri, incercati sa va faceti un plan amanuntit cu lucrurile pe care le aveti de facut in urmatoarea perioada? Si ajungeti sa fiti asa de convinsi ca acesta este cel mai bun drum incat incercati sa faceti tot ce va sta in putinta sa il parcurgeti, chiar daca este mult PREA devreme si mult prea inutil (inceput prea devreme)? Cand vom stii ca visul si incercatul s-a terminat si trebuie sa o luam pe alt drum? De data asta off-road?

Frica: neincrederea arata fata de propriul eu.
Gloria este soarele mortilor.
Tacerea adanca este filozofia sufletelor alese.
Geniul face ce trebuie. Talentul face doar ce poate.

Pentru multi un film inseamna un torrent de pe net. Pentru altii un serial inseamna 42-43 de minute ocupate in fiecare saptamana. Pentru mine insa inseamna ceva mai mult. Inseamna o metoda de a evada din viata de zi cu zi si pentru acele trei sferturi de ora sa ma identific cu aceea persoana si de a spera sa ajung uneori prin zona sau daca nu macar sa invat cate ceva.

Stiu, si eu cand citesc randurile de mai sus am prima impresie ca este ceva banal pentru ca nu poti invata ceva dintr-un serial. Poate ca dintr-o carte pot invata mai mult dar la carti ai mult mai mult libertate de gandire si iti poti imagina actiunile personajelor un pic influentate de propria persoana, de la infatisare, la vorbe, la actiune, tu ti le poti altera cate un pic cat sa iti placa tie mai mult. Pe cand intr-un film totul iti este servit ca intr-o imaginatie de a ta. Si nu o poti altera deloc.

Sunt de parere ca majoritatea celor ca se uita la serial se uita doar de dragul actiunii sau de afla ce se intampla in continuare sau pentru ca le place de actori, actrita, caine, pisica. Astfel, ramane o anumita populatie care urmareste un serial de dragul personajului. Asadar, cativa nu urmarea The O.C pentru Adam Brody ci pentru acel Seth Cohen din serial pe care acesta il interpreta. Pot sa zic cu mandrie si fara deloc rusine ca si eu la fel. Pentru ca eu ma identificam cu acel personaj si doream sa aflu ce face el in continuare nu daca Marissa moare sau nu sau daca e insarcinata sau orice alt cliseu penibil pe care scenaristii au ajuns sa le foloseasca in ultimul timp.

In unele cazuri ajungem sa indragim atat de mult un cuplu din serial pentru simplu fapt ca este un fel de relatie pe care noi ni l-am dori in realitate. Si ajungem sa ne uitam la un serial doar pentru a vedea ce se intampla cu acel cuplu. Nu suntem deloc atenti la ce se intampla in jur, cu celalalte persoanaje si ne aruncam intreaga noastra atentie. Pentru mine, din pacate sau din fericire, au fost multe cupluri pe care le-am privit cu atata ardoare pe micul ecran al laptopului sau al televizorului. Nu pot sa dau un motiv anume. Poate pentru ca intotdeauna imi doresc mai mult decat am si pentru ca mereu visez la ceva mai mult. Cui ii pasa oare? Nu cred ca tu, care citesti acum postul asta, te intereseaza cu adevarat ce imi doresc eu, iti doresti doar sa ajungi la sfarsitul lui si sa spui ori “Slava domnului ca s-a terminat, ce post slab” ori “Ce post misto, mai revin pe blogul asta”. Am urmarit in Grey’s Anatomy cu mai mult interes relatie dintre Alex Karev si Izzie (Alex, daca citesc postul asta, o sa iti amintesti de viata de liceu) decat cea dintre Derek si Meredith, in The O.C. am preferat relatia de final dintre Ryan si Taylor decat telenovela dintre el si Marissa si tot asa.

In aceelasi timp, sa ne uitam la Jericho, un serial foarte reusit, dupa parerea mea poate oprit prea devreme. Intai l-au oprit dupa doar un sezon ca dupa multe scrisori de la fani si petitii sa mai faca inca 7 episoade. Intotdeauna mi-am dorit sa cresc intr-un mic oras englezesc sau american pentru simplu fapt ca acolo toata lumea stie pe toata lumea si tot ce face fiecare. Asadar mereu mi-am dorit sa pot pleca deodata din oras natal si sa imi incerc norocul sase luni pe aici, sase luni pe acolo si dupa multi ani sa ma pot intoarce acasa, cu cateva razboaie in care am luptat, cateva zeci de domenii in care am activat si sa vad cu lumea a ramas acolo si lumea sa poata spune: “He’s back!”. Din pacate cresc intr-un oras cu peste doua milioane locuitori si cam tot atatea masini, asadar, e cam imposibil sa spuna juma de oras ca Alex s-a intors. Bine, asa cu 2 mil de locuitorii si faptul ca nu prea ma vad in armata. Dar asta e partea a doua.

Apoi, mai sunt serialele precum Hotel Babylon care te fac sa iti pui mari semne de intrebare referitoare la hotelurile de 5 stele din Londra

Filmele sau serialele sunt si vor fi pentru noi doar niste oglinzi ale Cenusaresei? Pentru ca mereu ne uitam la ele si vedem o varianta a noastra mai buna poate, mai inalta, mai bogata, mai atragatoare, mai vie. Pentru ca mai niciodata nu suntem multumiti cu cine sutem si mereu cautam orice scapare gasim. O gasim in muzica, o gasim in carti iar de ani buni incoace o gasim in filme, sau mult mia bine, in seriale. De ce preferam serialele? Pentru ca sunt mai lungi iar totul se poate schimba iar in doua trei episoade sa se schimbe din nou. De asta iubim serialele. Pentru ca ne arata cum am fi putut ajunge daca ne-am fi nascut altundeva din altcineva. Cine nu si-ar dori sa il cheme Chuck Bass? Sau Edmond Dantes? Sau … poate aici va fi numele tau peste ceva timp ..

Si poate ca simteam nevoia sa scriu pe blog cum scriam inainte, despre lucruri oarecum abstrace si nu despre ce am facut ieri, pentru ca il vreau blog si nu twitter.

O noapte buna si o dimineata pe masura!