Ai putea supravieţui în sălbăticie, de unul singur, când toţi cei din jur fac tot ce pot ca să nu apuci dimineaţa următoare?

Imaginati-va ca de o data nu mai traiti in Romania; de fapt imaginati-va ca Romania nu mai exista (well, nu e o idee rea asta) si ca traim cu toti intr-un viitor postapocaliptic. Cativa mai norocosi dintre noi reusesc sa fuga din Europa distrusa in intregime si sa ajunga in Panem, cunoscuta i.c (inainte de cataclism) ca America de Nord.

Pana acum totul bine si frumos, nu? Living the american dream? Pana cand la urechile tale ajung 2 cuvinte: Jocurile Foamei. 25 adolescenti sunt “recrutati” a.k.a aruncati intr-o lupta pe viata si pe moarte. Si asta nu e tot: totul este televizat (Death Race si Gamer, va suna cunoscute?) pentru audienta. Regula numarul 1: doar unul poate supravietui, doar unul se poate intoarce acasa faimos, bogat si … viu?!

Ce v-am povestit acum este povestea primului volum din seria Jocurile Foamei pentru a va face sa prindeti gustul cartii. Surpriza vine acum: Editura Nemira ofera cadou 2 carti din volumul al doilea din seria Jocurile Foamei, intitulata “SFIDAREA” ce ne ofera continuarea povestii lui Katniss si Peeta. Aceste 2 carti sunt pentru voi, pentru cititorii mei :)

2 simple intrebari pentru voi:

  • Cine a scris cele doua (momentan) carti din seria “Jocurile Foamei?”
  • De la ce premiza pleaca a doua carte? Cum au reusit Katniss si Peeta sa SFIDEZE pentru prima oara in istorie regulile impuse de Capitoliu?

Stiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu!
Frumusetea scapa cuvintelor care vor s-o cuprinda.
Speranta este toiagul indragostitilor.
There are three constants in life: change, choice and principles.

Incep usor usor sa imi amintesc ce sentiment placut era anul trecut cand scriam pe blog si chiar incercam sa imi pun exact gandurile aici. Nu spun ca nu a avut si parti rele acest lucru dar consider ca a avut mai multe parti bune. Acum ma simt din nou la fel, am acelasi entuziasm de a scrie pe blog, pe care si acum il consider fix un jurnal privat/public, in care sa pot spune anumitor lucruri pe nume.

Ultima saptamana mi-a oferit sansa sa privesc problemele trecutului si din postura de outsider, mi-a oferit sansa de a le putea privi si de pe partea opusa a baricadei. Chiar imi doream acest lucru, era momentul pentru ca pentru prea mult timp am refacut greselile trecutului, greseli pe care mi-am jurat sa nu le mai fac si la facultate. Pentru ca pentru prea mult m-am lasat orbit de lucruri din afara. Nu zic ca a fost bine sau a fost rau. A fost cum a fost doar ca acum a fost momentul in care a trebuit sa nu mai ascund in spatele cuvintelor neadevarate si a gesturilor complet nelalocul lor si sa stau alaturi de persoana si pur si simplu, sa vorbesc. Atat, sa vorbesc.

Sunt foarte bucuros ca am reusit sa pun cartile pe masa. Pentru ca am aflat lucruri ce trebuiau aflate acum multisor timp, lucruri pe care nu vroiam sa le aud dar si foarte multe lucruri pe care mi-as fi dorit sa le aduc acum ceva timp. Dar mai bine tarziu decat niciodata. Acum chiar pot spune ca tot ce s-a intamplat la sfarsitul anului I a fost poate pentru binele mele. Totul anul trecut m-a invatat foarte multe. M-a invatat sa apreciez altfel anumite persoane si munca lor, am invatat sa muncesc mult mai mult decat as fi crezut ca voi fi nevoit. De asemenea si ultima saptamana m-a invatat foarte multe.

Am invatat acum ca asa este cel mai bine in orice situatie. Am inteles ca este excelent sa poti spune persoanei in fata direct adevarul fara sa te invarti in jurul cozii, sa ii spui ce crezi si ce simti. Sansele cresc considerabil. Am realizat ca vorbitul direct in fata unei persoane nu era asa de infricasator precum il credeam.

Am ales sa experimentez saptamana, sa incerc tot felul de nazbatii pe care in trecut am refuzat sa le fac. Nu stiu de ce acum povestea este alta si nici nu stiu cum va continua povestea pentru ca pentru prima nu mai vreau sa stiu. Am vrut sa incerc in loc sa renunt. Lucru cu care poate eram obisnuit prea mult in trecut. Dar trebuie sa recunosc acum, ca imi este frica de momentul in care va trebui sa ma decid, sa ma decid ca e momentul sa aflu in ce directie s-o apuc. And yet again, for the first time, the decision is not mine to take. I am just a pawn in front of the Queen, in front of her. Just a pawn. So dear Queen, what would the pawn’s fate be?

The Gate of Life

The Gate of Life

Un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec.
Perseverenţa este rezultatul unei simple alegeri, aceea de a continua.
Dacă nu există încredere deloc sau aproape deloc, nu există fundaţia pentru o reuşită de durată.

Am stat destul de mult timp pentru ca gasi un titlu pentru acest post si inca nu am reusit, asadar “incercari esuate” nu este decat poate un titlu provizoriu. A inceput si anul universitar, yey, ce bucurie. Cu el s-au schimbat multe lucruri din viata de zi cu zi. Lume a plecat, lume a venit. Ca de obicei, nu am privit o secunda inapoi pentru ca sunt de parere ca e mult mai bine sa nu traiesti cu regretul clipei de ieri ci cu visul clipei de maine.

Problema se pune cand trebuie sa iei totul de la capat. Si stii ce vrei, stii ca e cel mai bun lucru care ti se poate intampla acum. Stii toate astea dar totusi nimic nu pare sa mearga cum ti-ai dori. E simplu la inceput, incepi sa te gandesti ce ar fi daca. Apoi faci acel ceva, aruncandu-te de in apa legat la ochii, fara sa stii nimic, pur si simplu din aceea dorinta nebuna de a fi alaturi de acel cineva. Si surpriza. Nimeresti fix in singura stanca din apa si faci POC :P

Dar nu e nicio problema, te ridici, te chinui sa ajungi la mal si o iei de la capat. Zi de zi incerci sa te intreci pe tine, sa iti intreci asteptarile si puterile. Desi esti constient ca totul este impotriva ta, nu iti doresti in ruptul capului sa renunti. De ce? La intrebarea fiecare are raspunsul lui. Poate pentru ca pur si simplu nu vrei sa cedezi pentru ca ai acel sentiment care te impinge sa continui, pentru ca stii ca daca reusesti sa eviti aceea stanca din apa totul va fi mai bine decat ti-ai putea imagina. Raspunsul meu? Pentru ca simt ceva. Acel ceva.

Nu exista un drum corect sau unul incorect. Tot ce trebuie sa faci este sa ridici de fiecare data privirea din pamant si sa te uiti in sus si sa iti spui “Se poate” si sa mergi mai departe. Indiferent ce ti se spune. Si niciodata, dar niciodata nu iti lasa trecutul sa iti afecteze viitorul pentru ca e cea mai mare greseala pe care o poti face. Trecutul e trecut, frumos, simpatic dar a trecut. Lupta pentru aceea persoana, pentru ca nu se stie cand acest sentiment se poate intoarce.

Pana acum ceva timp, puteam spune foarte simplu ca nu ma gandesc la viitor (iar aici insemnand orice actiune ce avea sa se petreaca peste 3 luni) pentru ca nu imi place si prefer sa il descoper din “mers”. Nu stiu de ce dar vara asta mi-a zguduit complet modul de gandire, de care eram oarecum mandru. Nu ma deranjeaza ca mi s-a schimbat sau ca acum poate par mai rational in gandire (sau din potriva, acum, mai mult ca oricand par irational) dar ma deranjeaza tocmai faptul ca nu stiu ce mi-a cauzat aceasta schimbare. Cand stii ca s-a intamplat ceva spui “bine, hai sa vedem ce schimbam” dar cand observi schimbarea, o simti dar nu stii ce a cauzat-o iti pui mari semne de intrebare referitoare la luciditatea ta. Poate din cauza schimbarii fusului orar? Adica din dormit noaptea si stat ziua in dormit ziua si stat noaptea. Si nu va ganditi ca noaptea e ceva mai interesanta decat ziua, nup, pur si simplu aceleasi activitati: stat, uitat la tv, citit, uitat din nou la tv, xbox, tv, poate citit ceva din nou si apoi culcat. Pe la 6 dimineata cand ai mei parinti se trezesc sa isi bea cafeaua.

Asadar, la mine viitorul inainte inseamna perioada de trei luni ce urmeaza. Niciodata nu mi-am facut un plan de bataie, cu puncte sau ceva. Acum am inceput deja sa ma gandesc la vreo patru sau cinci miscari inainte. Da, probabil multi o sa spuneti “da da, si eu faceam asta de acum doi ani” poate, si ma bucur pentru voi; pentru mine in schimb e ceva foarte important, aceasta schimbare. Este o schimbare si faptul ca pentru prima data in mult timp vorbesc direct pe blog si nu mai vorbesc despre situatii ipotetice sau generale, in spatele carora ma ascundeam. Poate ce fac acum este o scapare sau poate nu, o sa aflu maine cand vor realiza ca am scris asa aici.

Acum bineinteles, ca dupa ce am realizat f repede ce am scris mai sus, fac iarasi trecerea de la mine la voi. Si iarasi imi exprim parerile in intrebari adresate voua, la care (btw) niciodata nu primesc niciun raspuns. Va vedeti urmatorii 3-4 ani asa de bine schitati incat sa stiti ce vreti exact sa faceti si la ce moment? V-ati pus uneori in postura in care sa stiti ca peste 3 luni vreau sa fac asta, dupa inca 3 luni sa stiu ca am terminat lucru Y si apoi sa ma apuc neaparat de X care o sa ma ajute la primul lucru inceput? Si acum vorbesc f general, ce vreau sa spun de fapt, este ca sa stiti pana la ultimul detaliul ce are sa se intample! Stiu mai bine ce vreau sa fac in urmatoarele trei luni mai bine decat ce vreau sa va explic prin postul asta. Am luat-o razna, clar!

Asa, hai s-o luam de la inceput. Sunt curios cati dintre voi, iar aici ma refer la voi voi, cei tineri, incercati sa va faceti un plan amanuntit cu lucrurile pe care le aveti de facut in urmatoarea perioada? Si ajungeti sa fiti asa de convinsi ca acesta este cel mai bun drum incat incercati sa faceti tot ce va sta in putinta sa il parcurgeti, chiar daca este mult PREA devreme si mult prea inutil (inceput prea devreme)? Cand vom stii ca visul si incercatul s-a terminat si trebuie sa o luam pe alt drum? De data asta off-road?

Frica: neincrederea arata fata de propriul eu.
Gloria este soarele mortilor.
Tacerea adanca este filozofia sufletelor alese.
Geniul face ce trebuie. Talentul face doar ce poate.

Pentru multi un film inseamna un torrent de pe net. Pentru altii un serial inseamna 42-43 de minute ocupate in fiecare saptamana. Pentru mine insa inseamna ceva mai mult. Inseamna o metoda de a evada din viata de zi cu zi si pentru acele trei sferturi de ora sa ma identific cu aceea persoana si de a spera sa ajung uneori prin zona sau daca nu macar sa invat cate ceva.

Stiu, si eu cand citesc randurile de mai sus am prima impresie ca este ceva banal pentru ca nu poti invata ceva dintr-un serial. Poate ca dintr-o carte pot invata mai mult dar la carti ai mult mai mult libertate de gandire si iti poti imagina actiunile personajelor un pic influentate de propria persoana, de la infatisare, la vorbe, la actiune, tu ti le poti altera cate un pic cat sa iti placa tie mai mult. Pe cand intr-un film totul iti este servit ca intr-o imaginatie de a ta. Si nu o poti altera deloc.

Sunt de parere ca majoritatea celor ca se uita la serial se uita doar de dragul actiunii sau de afla ce se intampla in continuare sau pentru ca le place de actori, actrita, caine, pisica. Astfel, ramane o anumita populatie care urmareste un serial de dragul personajului. Asadar, cativa nu urmarea The O.C pentru Adam Brody ci pentru acel Seth Cohen din serial pe care acesta il interpreta. Pot sa zic cu mandrie si fara deloc rusine ca si eu la fel. Pentru ca eu ma identificam cu acel personaj si doream sa aflu ce face el in continuare nu daca Marissa moare sau nu sau daca e insarcinata sau orice alt cliseu penibil pe care scenaristii au ajuns sa le foloseasca in ultimul timp.

In unele cazuri ajungem sa indragim atat de mult un cuplu din serial pentru simplu fapt ca este un fel de relatie pe care noi ni l-am dori in realitate. Si ajungem sa ne uitam la un serial doar pentru a vedea ce se intampla cu acel cuplu. Nu suntem deloc atenti la ce se intampla in jur, cu celalalte persoanaje si ne aruncam intreaga noastra atentie. Pentru mine, din pacate sau din fericire, au fost multe cupluri pe care le-am privit cu atata ardoare pe micul ecran al laptopului sau al televizorului. Nu pot sa dau un motiv anume. Poate pentru ca intotdeauna imi doresc mai mult decat am si pentru ca mereu visez la ceva mai mult. Cui ii pasa oare? Nu cred ca tu, care citesti acum postul asta, te intereseaza cu adevarat ce imi doresc eu, iti doresti doar sa ajungi la sfarsitul lui si sa spui ori “Slava domnului ca s-a terminat, ce post slab” ori “Ce post misto, mai revin pe blogul asta”. Am urmarit in Grey’s Anatomy cu mai mult interes relatie dintre Alex Karev si Izzie (Alex, daca citesc postul asta, o sa iti amintesti de viata de liceu) decat cea dintre Derek si Meredith, in The O.C. am preferat relatia de final dintre Ryan si Taylor decat telenovela dintre el si Marissa si tot asa.

In aceelasi timp, sa ne uitam la Jericho, un serial foarte reusit, dupa parerea mea poate oprit prea devreme. Intai l-au oprit dupa doar un sezon ca dupa multe scrisori de la fani si petitii sa mai faca inca 7 episoade. Intotdeauna mi-am dorit sa cresc intr-un mic oras englezesc sau american pentru simplu fapt ca acolo toata lumea stie pe toata lumea si tot ce face fiecare. Asadar mereu mi-am dorit sa pot pleca deodata din oras natal si sa imi incerc norocul sase luni pe aici, sase luni pe acolo si dupa multi ani sa ma pot intoarce acasa, cu cateva razboaie in care am luptat, cateva zeci de domenii in care am activat si sa vad cu lumea a ramas acolo si lumea sa poata spune: “He’s back!”. Din pacate cresc intr-un oras cu peste doua milioane locuitori si cam tot atatea masini, asadar, e cam imposibil sa spuna juma de oras ca Alex s-a intors. Bine, asa cu 2 mil de locuitorii si faptul ca nu prea ma vad in armata. Dar asta e partea a doua.

Apoi, mai sunt serialele precum Hotel Babylon care te fac sa iti pui mari semne de intrebare referitoare la hotelurile de 5 stele din Londra :)

Filmele sau serialele sunt si vor fi pentru noi doar niste oglinzi ale Cenusaresei? Pentru ca mereu ne uitam la ele si vedem o varianta a noastra mai buna poate, mai inalta, mai bogata, mai atragatoare, mai vie. Pentru ca mai niciodata nu suntem multumiti cu cine sutem si mereu cautam orice scapare gasim. O gasim in muzica, o gasim in carti iar de ani buni incoace o gasim in filme, sau mult mia bine, in seriale. De ce preferam serialele? Pentru ca sunt mai lungi iar totul se poate schimba iar in doua trei episoade sa se schimbe din nou. De asta iubim serialele. Pentru ca ne arata cum am fi putut ajunge daca ne-am fi nascut altundeva din altcineva. Cine nu si-ar dori sa il cheme Chuck Bass? Sau Edmond Dantes? Sau … poate aici va fi numele tau peste ceva timp ..

Si poate ca simteam nevoia sa scriu pe blog cum scriam inainte, despre lucruri oarecum abstrace si nu despre ce am facut ieri, pentru ca il vreau blog si nu twitter.

O noapte buna si o dimineata pe masura!

Justin?

Nu-mi pasa de nimic…de nimic
Sunt fericit…
Nu-mi pasa de nimic
Nu-mi pasa de nimic…de nimic
Sunt fericit..
Nu-mi pasa de nimic.

Grey’s Anatomy : 24 Septembrie

Gossip Girl : 14 Septembrie

Dr House : 21 Septembrie (episod dublu, de 2 ore)

Criminal Minds: 23 Septembrie

Marti 28 Iunie 13:33, InterCity-ul 594 Timisoara Nord – Bucuresti Nord, vagonul 3, locul 74. Aici sunt acum, cand incep sa scriu acest mic articol care intr-un fel se va vrea un review dar in aceelasi timp vrea sa fie si o simpla parere, despre aceasta saptamana petrecuta departe de aglomeratia din Bucuresti si de toate altele. O saptamana petrecuta intr-un oras superb, amenajat, plin de parcuri si multe multe altele.

Totul a inceput intr-o zi de Luni la ora 6:45 cand am luat la fel InterCity-ul spre Timisoara. Nu aveam nicio asteptare referitoare la acest mic sejur. Stiam doar ca vor fi studenti din 20-30 tari si ca voi fi la un workshop de Fotografie. Atat tot stiam. Oare aceste asteptari foarte scazute au fost bine venite sau nu? A fost un lucru foarte bun asta pentru ca a fost primul proiect international in care am fost acum pe toate le voi compara cu acesta. Imi pare rau pentru proiectele viitoare pentru ca acesta a fost super si mi-a placut la nebunie :)

Ce am observat cat am stat in Timisoara este ca exista, intr-adevar, o diferenta intre marile orase ale Romaniei. Nu vorbesc aici de diferenta propriu zisa intre orase pentru ca si acest lucru exista dar despre asta o sa vorbesc ceva mai tarziu :) Oamenii din Timisoara se pare ca au un alt ceas biologic despre care functioneaza zi de zi. Sunt foarte calmi si foarte delasatori in sensul 50/50. Nu ii deranjeaza deloc sa intarzie si problema e ca pentru mine, cel putin, din Bucuresti mi se pare foarte ciudat pentru ca noi avem un altfel de stil de viata, un stil de viata foarte activ si alert, alergatura de dimineata pana seara, de la metrou la troleu, de la facultate la terasa, mereu alergi si mereu vrei sa fii la timp pentru ca la noi niciodata nu stii ce se poate intampla si sa intarzii: sa pice antenele de la troleu sau sa blocheaza o blonda intersectia si apoi sa stai vreo ora pana sa treci de semafor. Aici am dat niste exemple banale pentru ca ar fi foarte greu sa explic in cuvinte diferenta dintre Bucuresteni si Timisoareni. Diferente exista dar toata lumea a stiut sa treaca peste si sa se distreze :)

Asta a fost cel mai important lucru saptamana aceasta. Am realizat ca poti imediat sa te imprietenesti cu persoane pe care le cunosti pe loc. Cu persoane cu care nu credeai ca ai ceva in comun. Uite acum, am aflat ce am avut in comun, IswinT, o saptamana impreuna in camere comune si foarte simplu si usor ne-am imprietenit si acum asteptam toti cu nerabdare sa ne revedem in Bucuresti.

Ca sa revin la proiect, proiectul a fost perfect gandit, ideea este geniala in schimb mereu socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Sunt sigur ca pe hartie festivalul parea perfect dar cand a fost timpul sa fie pus in practica si demarat au inceput sa se vada pe aici pe acolo crapaturile. Singurul lucru pe care il pot transmite echipei de organizatori: cel mai important lucru este sa stiti sa comunicati si dati mai departe informatie. Este foarte fustrant pentru participanti sa nu stie niciodata ce urmeaza. Nu este ok sa nu stii ora la care pleci acolo, ce faci acolo, unde e petrecerea X. Nu este ok nici sa nu se comunice intre membrii coordinatori. Nu este profi sa se observe cum organizatorii discuta intre ei pentru ca unii stiu ce este de facut, ce urmeaza in timp ce ceilalalti nu stiu.

In rest nu pot sa reprosez nimanui nimic pentru ca restul a fost foarte bine. Am avut sansa sa cunosc de aproape cativa dintre organizatori care mi-au castigat respectul si toata stima si de abia astept sa vin din nou in Timisoara pentru a putea sa ies cu ei si sa mai vorbim :)

Asadar, spun cu mana pe inima ca aceasta saptamana a fost una dintre cele mai frumoase din aceasta vara. SI inca nu s-a terminat vara…

Usor usor se aproprie si sfarsitul saptamanii petrecute excelent in Timisoara.  Astazi a fost ziua culturalitatii si a multinationalitatii. Adica pe intelesul tuturor a fost ziua traditionala si internationala.

La partea de traditionala ca niste gazde onorabile ce suntem noi ne-am plimbat strainii prin Muzeul Satului Banatean si i-am servit cu mancaruri de ale noastre. Acum cat de mult le-o fi placut asta nu am cum sa spun :) Important e ca le-am aratat.

Partea cea mai funny a proiectului a fost cea de seara si anume International Night. De ce a fost atat de funny si distractiva? Fiecare tara a avut 10 minute sa isi prezinte tara cu un filmulet sau muzica si apoi a avut un stand unde ne servea cu bautura si mancaruri traditionale. Asadar Aysyl din Azerbajian ne-a servit cu un delicios vin rosu (m-am lins pe buze dupa el), Katia din Rusia ne-a invatat cu adevarat ce inseamna o vodca tare. Cea mai tare faza a fost la standul Romaniei cand vin vreo 2-3 italieni care se lauda ca ei beau alcool si ii sparg pe toti. Ne-am oferit sa le dam un paharel minuscul de palinca de Bihor. Ei, domne, ce pui doar atat? Toarna acolo fara mila!!. Bine, si am turnat. Au dat ei totul pe gat si sa ii vezi dupa plangand in genunchi langa standul nostru ca i-am otravit :) Haha.. in you face !!

Si acum trebuie sa ghiciti…ce am facut dupa ce toate prezentarile, mancatul si bautul s-au terminat? Bineinteles, am dat drumul la muzica si am pus-o de o petrecerea in Casa Studentilor din Timisoara, in holul mare, undeva pana pe la 4 dimineata. :)

PS : Doua clipuri geniale oferite de italieni.

Hey hey, astazi am inceput in forta ziua cu Army Day :) Da, numele suna foarte tare si chiar asa a si fost. Planul initial era sa se mearga la o baza militara unde sa facem exercitii cu soldatii dar din pacate nu s-a mai putut asadar am mers intr-un parc unde Mihai, trainerul de la self-defense ne-a alergat de ici de colo :) Am reusit pana la urma sa iesim pe locul 2

Pe urma a venit momentul mersului in studioul de fotografie pentru a ne pune in valoarea talentul nostru imens. Am avut vreo 3 ore si un pic la dispozitie si s-au scurs instantaneu. Aveam senzatia ca doar facusem 2-3 cadre cand deja Alexa ne spunea ca a trecut tot timpul :( A fost un sentiment foarte tare, sa poti sa controlezi totul din studio, de la pozitia modelului, la lumina, la accesoriile din zona. Damn, i want more and more and more!

In fine, a urmat una dintre cele mai tari petreceri la care am fost vreo data :) Pool party. Am avut toata Baza Sportiva Nr.2 Politechnica la dispozitie pentru a ne distra in apa si pentru a dansa pana pe la 3-4 dimineata ca niste party animals. Atmosfera era geniala. Muzica, toata lumea sarea in apa si dansa pe aici pe acolo, se faceam piramide din 10-20 oameni prin apa. Totul era ca intr-un vis :) Dupa ora 12 toata petrecerea s-a mutat la barul de la etaj de la piscina si petrecerea a continuat acolo.

PAAAAARTY ISWINT!!

Pagina Următoare »